Extraordinarele proprietati ale macesului. O importanta sursa de vitamina C

proprietati ale macesului

Ce poate să fie mai expresiv decât culoarea roșie, extrem de vie a pseudofructelor de măceș, gustul dulce - acrișor, înviorător, care inspiră sănătate de la prima vedere.

Măceșul - arbust spinos de 1-3 m, tulpina este acoperită de țepi mici, ascuțiți, sub formă de cârlig, fiind alungită, ramificată, cu ramuri lungi, lucitoare. Frunzele sunt dispuse altern, imparipenat compuse, cu 5-7 foliole ovate și stipele persistente la bază. Florile sunt solitare sau grupate câte 2-3, așezate la vârful ramurilor cu sepale răsfrânte de lungă durată, petale roz emarginate, cu stamine și stile numeroase. Pseudofructul provine din receptaculul în formă de cupă, la început verde, apoi roșu portocaliu și roșu lucios la maturitate deplină. Conține numeroase fructe adevărate, achene păroase ce au în interior sămânța. Planta înflorește în luna mai - iunie.

Pseudofructele se recolteazǎ începând din luna august până în septembrie (perioadă în care măceşele conţin cantitatea cea mai mare de vitamina C, principiul lor activ de bază), înainte de venirea toamnei, când fructele îşi schimbǎ culoarea în roşu - portocaliu. Pentru ca pseudofructele să-şi păstreze conţinutul de vitamina C, ele trebuie uscate imediat după recoltare. Uscarea se face numai pe cale artificială, la o temperatură de 80-850 C.

Măceşul datorită proprietăţilor sale, era folosit pe scară largă, încă din Antichitate, ca plantă medicinalǎ, de către greci, romani, perşi, arabi şi chinezi.Legendele spun de asemenea, că primele rozarii - şiragurile de mătănii ale călugărilor catolici - au fost făcute din măceşele înşirate pe o aţă, iar numele de rozariu provine de la denumirea măceşelor în latină.

Măceșele prin conținutul foarte ridicat în vitamina C (mai mare decât la citrice) asigură: funcționarea normală a organismului; întărește sistemul imunitar; ajută la sinteza hormonilor corticosuprarenali; transformarea acidului folic în acid folinic şi a transferinei în feritină; are acțiune antiinflamatoare, cicatrizantă, imunomodulatoare, antioxidantă, antitumorală; împiedică formarea pietrelor la rinichi; menține valoarea optimă a colesterolului în sânge.

Vitamina C este solubilǎ în apǎ, ajutǎ la absorbţia fierului în organism şi la fixarea calciului. De reţinut faptul cǎ vitamina C se distruge prin fierbere şi congelare.

Măceșele au o cantitate de protovitamină A de 20 de ori mai mare decât în mere, fiind şi un puternic mineralizant, prin conţinutul de magneziu, calciu, fier, mangan, fosfor, potasiu, seleniu, sulf şi zinc.

Nu mai puţin important este conţinutul lor de polifenoli, antociani, bioflavonoide, pectină, citrate, acid malic şi acid citric, terpenoide, compuşi glicozidici, glicozide ale β-sitosteronului. Petalele florilor conţin ulei eteric, iar fructele adevărate conţin cantități mari de vitamina E, acizi grași esențiali - acid linolic, acid linoleic şi acid arahidonic. În măceșe se mai găsesc lecitine şi compuși terpenici, precum betulina și licopenul, pigment care le imprimă culoarea roşie - portocalie.

Nu trebuie să uităm însă că măceșele reprezintă o sursă importantǎ de antioxidanţi.Măceşele conţin 49% apă, 23% celuloză, 21% zaharuri, 3,6% proteine, 3,5% acizi, 2,8% substanțe minerale, iar valoarea energetică a pseudofructelor proaspete este de 135 kcal la 100 g.

Măceșele mai au acţiune antianemicǎ, stimuleazǎ absorbţia intestinalǎ a fierului, asigurǎ necesarul de vitamina B9, participǎ la formarea hemoglobinei, datoritǎ conţinutului de vitamina P menţine permeabilitatea şi creşte rezistenţa pereţilor vasculari.Vitaminele B1, B2, C și provitamina A, sunt un remediu excelent împotriva oboselii şi stărilor febrile, vitaminele K şi P normalizeazǎ circulaţia perifericǎ; vitamina E, acizii organici şi alte principii active fac din măceșe o sursă bogată în vitamine.

Se recomandă în special consumul de măceşe la schimbările de anotimp atunci când, temperaturile variază brusc şi organismul este mai sensibil. Măceşele pot fi consumate sub formă de ceai, sirop, dulceaţă, pastă de măceşe, jeleu obținute din pseudofruct.

De asemenea, pseudofructele de măceş sunt folosite la prepararea prǎjiturilor și la obținerea unor băuturi răcoritoare.

Utilizarea măceșelor

Obezitate - măceşele sunt foarte eficace impotriva obezitǎţii, inhibând procesul de depunere a ţesutului adipos și de asemenea eliminarea unor substanţe toxice, precum acidul uric. Se recomandă o curǎ de 45 de zile cu un litru de infuzie de măceşe pe zi.

Vitaminizant - măceşele au un conţinut mare în vitamine, dar ajutǎ şi la asimilarea vitaminelor şi mineralelor din alte surse externe. Curele de vitaminizare trebuiesc făcută în special iarna, la efort fizic sau intelectual, în caz de anemii, convalescenţǎ, răceli, febră, etc. Curele cu măceşe ajutǎ organismul să se adapteze la condiţiile de stres, la suprasolicitare, să reziste mai bine în faţa emoţiilor negative, să facǎ faţǎ frustrǎrilor, enervǎrilor. De asemenea, ele combat insomniile, migrenele, asteniile, amneziile, nevrozele, anxietatea, oboseala.

Afecţiuni hepatobiliare - măceşele au acţiune benefică în cazul diferitelor afecţiuni hepatice, în cazul litiazei şi infecţiilor biliare, a colecistitelor şi a dischineziei biliare. În cazul colecistitei, a litiazei şi a colicilor biliari se administreazǎ câte un pahar de infuzie de mǎceşe, cu 30 de minute înaintea fiecǎrei mese, în cure de 30 de zile, urmate de câte 10 zile de pauzǎ.

Alergii - sunt recomandate curele de 45 de zile, cu o 1/2 l de infuzie de mǎceşe pe zi, la sfârşitul iernii - începutul primǎverii, ca efectul sǎ fie maxim în luna aprilie, când florile încep să înflorească.

Afecţiuni gastrointestinale - mǎceşele stimuleazǎ pofta de mâncare şi digestia, au proprietăţi astringente, diuretice, dar şi uşor laxative, fiind un excelent regulator al digestiei. Atât florile, frunzele, cât şi pseudofructele reprezintǎ inclusiv un adjuvant în caz de dizenterie. Măceşele sunt recomandate în caz de gastrite, hemoragii stomacale, crampe, senzaţie de vomǎ, intoxicaţii, enterocolite, inflamaţie intestinalǎ, dar şi pentru eliminarea viermilor intestinali. Se utilizeazǎ fructele crude sau uscate amestecate cu miere de albine (2 pǎrți fructe şi 1 parte miere), care se consumǎ înainte de mese, pe stomacul gol, câte 2 - 3 linguriţe pe zi. În cazul intoxicaţiilor stomacale se prepară infuzii concentrate, decocturi, macerate la rece şi pulberi.

Diabet – având un conţinut crescut de antociani, măceşele sunt recomandate şi în diabetul de tip 2, deoarece au un efect antidiabetic, hipoglicemiant, de stabilizare a glicemiei.

Afecţiuni cardiovasculare - vitaminele din complexul B, vitamina C și bioflavonoidele, ajută la adaptarea aparatului cardiovascular la condiţiile de stres, măceşele previn puseele de hipertensiune. Măceşele sunt folosite ca adjuvant în cazul varicelor, a tromboflebitei, a aterosclerozei şi vasodilatator arterial. Se recomandǎ, primăvara şi toamna, câte o cură de 30 zile cu pulbere de măceşe, sirop de mǎceşe, infuzii şi decoct de mǎceşe.

Constipaţie - se administreazǎ câte o jumǎtate de litru de infuzie de măceşe îndulcită cu miere, băută dimineaţa, pe stomacul gol. Acizii pectici din compoziţia măceşelor ajutǎ la normalizarea florei intestinale şi îmbunǎtǎţesc tranzitul intestinal, având un efect laxativ de intensitate medie.

Contra colicilor abdominali - 2 linguriţe cu pulbere de mǎceşe pe zi, iar contra constipaţiei şi hemoroizilor se beau câte 2 căni de infuzie din flori de mǎceşe pe zi. Infuzia din flori de mǎceşe este un laxativ eficient pentru copii. Se preparǎ din 10 g de flori la 250 ml de apă clocotită.

Diaree –utilizăm un decoct din 30-50 g de pseudofructe măcinate la 1 l de apă clocotită, infuzate 15 minute şi strecurate. Decoctul se bea toată ziua, mai ales la micul dejun.

Afecţiuni renale şi urinare - măceşele au efect diuretic, antiinflamator şi calmant asupra mucoaselor tractului urinar, se utilizează în inflamarea căilor renale, a insuficienţei renale, a pierderii involuntare de urinǎ, în caz de pielonefrite, cistite, a formǎrii calculilor la nivelul rinichilor şi a vezicii urinare. Mǎceşele nu produc iritaţii, ceea ce permite utilizarea lor în cure prelungite cu infuzii și decocturi.

Colică renalǎ - se folosește infuzia din pseudofructe de măceş, stigmate și mǎtase de porumb, flori de nalbǎ de pǎdure, rǎdǎcinǎ de pir, herba de la creţuşcǎ și lǎmâiţă, frunze de cimbru. Se amestecǎ plantele, se pun 5 linguri într-un vas, se toarnă apă fierbinte, se acoperă vasul şi se lasă 10 minute, apoi se strecoară și se bea minim un litru de infuzie.

Aparatul genital - măceşele sunt utile în oprirea hemoragiilor uterine, în caz de leucoree, dismenoree, gonoree, recomandându-se utilizarea infuziei sau tincturii. În cazul hemoragiilor menstruale se recomandǎ câte 6 linguri de pulbere de mǎceşe pe zi, prevenind astfel crampele, regularizând activitatea hormonalǎ şi compensând pierderile de sânge care pot provoca anemie, vertij şi stǎri de slǎbiciune.

Articulații - cele mai spectaculoase rezultate privesc acţiunea mǎceşelor asupra articulaţiilor, mǎceşele devin treptat o opţiune de tratament. În cazul artritei reumatoide şi a osteoartritei s-au obținut rezultate spectaculoase prin reducerea sau dispariţia durerii, dar şi o îmbunǎtǎţire a mobilitǎţii articulaţiilor. Rezultate remarcabile s-au obţinut şi în cazul gonartrozei şi coxartrozei, evidenţiindu-se atât reducerea sau dispariţia durerilor, cât şi îmbunǎtǎţirea mobilitǎţii.

Mǎceşele conţin o adevaratǎ colecţie de substanţe antioxidante şi antiinflamatoare, care împiedicǎ degradarea cartilagiilor din articulaţii, ajutǎ la menţinerea elasticitǎţii membrelor şi a coloanei vertebrale, cresc rezistenţa organismului la frig şi împiedicǎ apariţia crizelor de reumatism. În acelaşi timp, flavonoidele, vitaminele şi alte substanţe antioxidante prezente în măceşe împiedicǎ procesele degenerative de la nivelul ţesuturilor articulare. Se recomandă o curǎ de 30 zile cu o jumătate de litru de infuzie de măceşe pe zi, la începutul toamnei şi iernii.

Măceşele sunt utilizate extern prin aplicarea de comprese sau de masaje locale cu decoct de mǎceşe pentru dureri reumatice, îmbunǎtǎţirea mobilitǎţii articulare, cât şi pentru psoriazis, contuzii, înţepǎturi de insecte, cuperozǎ şi diferite dermatoze alergice. Lemnul de mǎceş tǎiat mǎrunt şi fiert în apa de baie acţioneazǎ în combaterea bătăturilor din talpă. Intern se recomandă consumul a 4-6 linguriţe de pulbere din pulpa pseudofructului.

Bolile respiratorii - pulberea de măceşe se folosește în cazul febrei; infuziile, decocturile şi tincturile sunt eficace în cazul gripelor, răcelilor, răguşelii, rinosinuzitei, faringitei, astmului bronşic, pneumoniei şi chiar a tuberculozei; ceaiul de măceşe calmează tusea şi revigorează organismul. Cura de măceşe se recomandă mai ales în sezonul rece, asociată cu cătina, propolis, polen şi miere.Avitaminozǎ - se administreazǎ câte 6 linguriţe de pulbere de mǎceşe pe zi timp de 60 de zile. Mǎceşele nu doar cǎ au conţinut ridicat de vitamina C şi de alte vitamine (în special vitaminele din complexul B și provitamina A).

Gripǎ, guturai - pulberea de mǎceşe administrată câte 6 linguriţe pe zi, ajută la vindecare în timp mai scurt, organismul rezistǎ mai bine la accesele de febrǎ și la efectele secundare ale bolii - dureri de cap, musculare, vertij - care sunt mult diminuate.

Preparate din măceșe

Ceai de măceșe - 5 - 10 pseudofructe întregi, proaspete sau uscate, se pun în 250 ml apă fierbinte.

Elixirul de măceșe - 80 g de frunze și pseudofructe, se fierb în 150 g de miere şi 1 l de vin, timp de cinci minute, după ce se strecoară, amestecul se fierbe iar de trei ori în 30 de zile. Se recomandă a se bea de două ori pe zi, 100 ml de elixir de măceşe timp de două săptămâni, cura putând fi reluatǎ după alte douǎ săptămâni de pauză.

Pulberea de măceşe - pseudofructele se macinǎ foarte fin cu o râșniță, apoi se cerne printr-o sită pentru a înlătura fructele adevărate. Pulberea rezultată se ţine în recipiente din sticlă închise ermetic, maxim 15 zile, deoarece se oxidează repede. Se administreazǎ câte o linguriţă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol.

Siropul de mǎceşe - se obţine adăugând 800 ml de apă fierbinte peste 200 grame de pulbere de măceşe, amestec ce se lasă la macerat timp de 12 ore. După macerare, se adaugă 500 grame de zahăr brun, se amestecă la foc foarte mic (nu trebuie sǎ clocoteascǎ) şi apoi se pune în borcane mici cu filet. Acestea trebuiesc sterilizate în cuptor (la o temperaturǎ de 800 C) timp de 40 minute şi apoi se răcesc uşor. Se administreazǎ 4 - 6 linguri zilnic.

Sirop natural - din măceşe proaspete, zdrobite şi puse în apă rece la macerat timp de 12 ore, se strecoarǎ printr-o pânză şi se îndulceşte cu miere.

Decoct - se prepară din 2 linguriţe de pseudofructe pisate, fierte timp de 10 minute, se lasă la infuzat 10 minute, apoi se strecoară şi se consumă 2 - 3 căni pe zi.

Tinctura – se utilizeazǎ ca tonic şi sedativ. Se preparǎ din ½ kg pulpǎ de mǎceşe şi ½ kg zahǎr; se lasǎ la macerat 2 - 3 zile pânǎ se formeazǎ sucul, după care se adaugǎ ½ litru de alcool. După strecurare, se pǎstreazǎ în sticluţe închise ermetic.

Lichior – se pune la macerat 1 kg pulpǎ de mǎceşe cu 1 kg zahăr, se lasǎ pânǎ se formeazǎ sucul, apoi se adaugǎ 3 litri de alcool. Se lasǎ la macerat timp de 2 – 4 sǎptǎmâni amestecând în fiecare zi, de câteva ori. Se stoarce şi se pǎstreazǎ în sticle.

Măceşe amestecate cu miere (în raport 2:1) se utilizeazǎ împotriva viermilor intestinali, consumându-se zilnic câte 2 - 3 linguriţe din acest amestec.Infuzia din pseudofructe de mǎceş - se prepară din 2 linguri de fructe la ½ litru de apă fierbinte.

Maceratul la rece de măceşe - se preparǎ din 100 g măceşe macerate timp de 12 ore într-un litru de apă rece; se adaugă apoi 100 g zahăr; după dizolvarea zahărului se strecoarǎ; se beau 3 căni pe zi.

Infuzia - se pun 2 -2 ,5 g de pseudofructe la o cană de apă fierbinte. Se lasă să infuzeze timp de 10 minute, apoi se strecoară. Se beau 3-4 căni pe zi.

Contraindicații

Pulpa pseudofructului de măceşe nu are nici un fel de contraindicaţie, fiind printre cele mai bine tolerate remedii cunoscute.

Fructele adevărate de mǎceşe, în schimb, mai ales perişorii de pe acestea, au un efect iritant foarte puternic asupra aparatului respirator şi asupra celui digestiv. De asemenea, aceşti perişori pot declanşa reacţii alergice severe, ca prurit, catar respirator, disconfort gastro-intestinal. De aceeea, în cazul persoanelor alergice se recomandǎ evitarea contactului cu aceşti perişori.

Ceaiul din măceş este unul din cele mai delicioase si sănătoase remedii naturale, însă el nu este potrivit pentru persoanele care suferă de gastrită, ulcer gastric şi ulcer duodenal.

Decoctul de măceş nu poate fi folosit de persoanele care suferă de tromboflebită, endocardită sau insuficienţă cardiacă, are un efect devastator asupra smalțului dinţilor, deci după consum se recomandă insistent să clătiţi gura cu apă caldă.

La final, putem spune că banalele măceșe, pe care le găsim de la câmpie până în zona montană, nu trebuie să lipsească din alimentația noastră, fiind o sursă bogată de vitamine și minerale, care mențin starea de sănătate a organismului.

Violeta Turcus

Violeta Turcuș este Conferențiar Universitar la Facultatea de Medicină din Arad, specialist în botanică și morfologia plantelor, pasionată de utilizarea acestora în industria alimentară, farmaceutică și cosmetică.